Adevărata mea identitate!!11oneone
*drums*
Îmi amintii de o discuţie cu cineva care mă întreba, demult, de ce nu am o pozyk q mn pe blog, sau de ce nu-mi afişez numele real:
- Ţi-e frică, dacă te cunoaşte lumea?
- Nu, menz, uatăfac ia io, da’ nu văd ce importanţă are.
Evident că n-are nici o importanţă nici acum, mai ales că nu-s chiar un fel de Justin Bieber în viitor, dar pitong. Nu pentru mizeria aia de “asumare a opiniei”, pentru că aceeaşi părere o am atât în anonimitate, cât şi cu numele la vedere (asta apropo de faptul că mulţi pun mare preţ pe prezenţa numelui în comentarii).
Aşa arăt. Întotdeauna. Pe bune. Sau aşa. Anyways, am şi feisbuc d-ela, pentru curioşi, unde-mi veţi descoperi şi numele de Alexandru Tănasie, omg omg.
Probabil va urma un update al paginii About.
Tags: personal
Examenul imaturităţii – done
Română – 9,75
Matematică – 7,10
Informatică – 9,10
Medie – 8,65
Mă gândesc dacă să fac contestaţie la info sau nu. În rest, totul a mers perfect pentru un leneş care la informatică n-a învăţat nimic acasă în liceu, la matematică n-a lucrat mai deloc, iar la română a citit 4 comentarii şi a lucrat câteva variante. Da, mi-e drag.
Concluzia: bacalaureatul e un râs de examen, nu vă stresaţi, strângeţi 1-2 milioane în clasa a doişpea. Învăţaţi doar pentru ce vă trebuie (şi admitere, dacă daţi) şi îmbătaţi-vă cât de des puteţi, alături de colegi. Petreceţi mai mult timp cu ei; pentru 19 persoane din 20, e mai util decât să stea la ora de chimie.
Cum spuneam, revin. Vă salută omul care a trecut într-o nouă perioadă a vieţii, cică. I loled.
Tags: invatamant, personal
19.
Am îmbătrânit ca dracu. Când eram mic, habar n-aveam cum voi fi la vârste d-astea astronomice, de 19 ani. Putred de bogat. Mă simt mult mai bine decât anul trecut, datorită câtorva factori importanţi. Sper ca la 20 (holy shit), să fie şi mai bine. Până una alta, trebuie să scap de bac. Înjur examenul ăsta din ce în ce mai des.
La mulţi ani, allekse. Ail bi beac.
Tags: personal
Trance week + chestii
Evident, un mix mai şmecher decât Covei: Ali Wilson – Pandora (Original Mix). Cei care au ascultat ASOT 443 îl ştiu, cu siguranţă.
Chestii: şi pentru că iarăşi mi s-a spus de câteva ori “băăăă, nu mai scrii pe bloooog” (exagerez oleacă, aşa, la fantezie; dar chiar mi s-a spus, serios), ţin să mă explicitez. Vine bacul şi m-am gândit ieri că e momentul să mă apuc de învăţat. Oarecum. Am avut de lucru, am avut lipsă de chef, am avut chestii mai bune de făcut.
Zic de extrem de multă vreme că vin cu un post referitor la învăţământul românesc care, sper eu, să merite băgat în seamă. Lung, argumentat, cu părerile unui licean care şi-a făcut tema de câteva ori în clasa a noua (şi mândru că totuşi, e diferit de majoritate) şi care a preferat să-şi ocupe timpul cu chestii mult mai utile. Nu, încă nu vând droguri. Dar deja îmi piere modestia. În altă ordine de idei, cât de curând o să termin şi postul respectiv. Pentru că mă scârbeşte situaţia din ce în ce mai mult. Şi urăsc ţara asta din ce în ce mai adânc.
Tot am în gând să nişez blogul. Dar cum în momentul de faţă sunt interesat de atâtea subiecte legate de online, mi-e greu să mă decid doar asupra unuia. În orice caz, va mai dura ceva.
Pupicei dulci.
Tags: blog, muzica, personal, trance week
lamulţani la Ioni şi Ioane
Deci şi mie, evident. Chit că nu sunt foarte încântat de faptul că mă cheamă şi Ionuţ, atâta timp cât primesc cadouri, totul e ok.
La mulţi ani celor 2 milioane de români care îşi sărbătoresc ziua. Mulţi bani celor care dau de băut.
Tags: personal, sarbatori
Planul pentru noul an
Toţi bloagherii îşi fac planurile pentru 2010 publice şi eu stau să frec menta. Pă’ ce paştele crăciunu’ mă-sii.
Începând cu planurile pentru anul ăsta, pot spune că sunt un politician mulţumit. Am dus la capăt o parte din ele, de altele am uitat. Câteva puncte pe care voiam să le parcurg anul ăsta, dar care nu mi-au ieşit cum voiam:
- în limita timpului disponibil, voiam să scot la apă doo proiecte. Am reuşit cu unul.
- plănuiam să câştig o anumită sumă din online în decursul anului. Nu ştiu cine dracu m-a pus să-mi doresc atât de mult, cert e că n-am atins pragul. Încă mă gândesc că poate am pus un zero din greşeală, sau gustasem deja din alcool când scriam “resolutions.txt”.
- voiam să citesc mai mult. De când a început clasa a 12-a, n-am mai deschis nici o carte. Ba chiar am 4 cărţi de dus la bibliotecă, din iulie. În orice caz, va trebui să răsfoiesc căcaturile de care am nevoie la bacalaureat.
- mă gândeam să ajung la stomatolog pentru prima oară în viaţa mea, măcar pentru control. Fail.
- voiam să dau examenul Cambridge, dar am ajuns cu o oră după ce se terminaseră înscrierile. Mersi profei de engleză pentru că nu m-a anunţat din timp. gg alleks.
Ce vreau de la 2010:
Continue reading »
Tags: personal
Fanii mei, fanii mei
Zilele astea mi-am dat seama că am un rost pe pământ. Nu mai sunt degeaba. Există oameni care se roagă pentru binele meu. Oameni care mă iau drept exemplu. Care şi-ar dori cu adevărat să mă cunoască. Pentru ei, restecpa!!11oneone
Ca să n-o mai lungesc, am fani, manilor. Unul din ei e iscusitul din acest printscreen. Parcă textul de-acolo bate puţin, nu foarte mult, cu ce-am scris eu despre viaţa mea plină de faimă, bani, maşini luxoase, carduri, aur şi femei. Comentariile, la fel. Numele elementelor din sidebar, la fel. După ce şi-a tras blog, şi-a făcut şi cont de twitter şi mi-a dat follow. Altfel nu dădeam de el. Aproape la fel de ascuţit la minte ca şi nichita.
Şi bineînţeles că mai am zeci de milioane de fani, dar sunt modest. Unii mai postează comentarii aproape zilnic, total d-ampulea, deşi se află în moderation queue de 2 ani. Când le dau voie să comenteze, să guste din talentul meu de şukar, postează chiar de mai multe ori pe zi. Incapabili fanatici care nu sunt în stare să priceapă un text de 100 de cuvinte, dar îţi găsesc absenţa virgulei înainte de “şi”, după care semnalizează.
Fanii mei, că-s bloagher, dar îi iubesc adânc. Ms, p00pz.
Tags: blogosfera, personal, prostie
Back online
Au fost ceva probleme cu serverul, mulţumită RDS-ului (ar fi chiar de tot să nu facă şi el figuri din când în când), dar totul a revenit la normal. Şi m-am mutat pe serverul forumnet.
Ah, între timp, a început şcoala. Cică s-ar fi micşorat numărul orelor săptămânale din liceu. Wow.
Tags: blog, personal
Cel mai interesant post ever
Nu e fiinţă pe lumea asta care să mă calce pe sinapse mai rău decât musca. Nu e nimic în univers care să mă streseze mai mult şi mai repede decât o muscă. Nu pot descrie cât mă gâdilă la nervi bâzâitul. Mi-e greu să explic ce nervi îmi pot face când privesc liniştit un film şi mă trezesc cu una în cameră. Dacă n-am spray de muşte în casă şi sunt nevoit să alerg cu pliciul sau un ziar după o muscă prin cameră, îmi simt pulsul în ceafă. În cazul în care mi se aşează o muscă pe piele, fierb. Dacă îmi intră vreo muscă în maşină, deschid toate geamurile. N-a fost cazul până acum, însă dacă e tot acolo în următoarele minute, trag pe dreapta şi deschid uşile.
Nu ştiu cum poate cineva suporta un căcat de insectă (sau invers) în timp ce se loveşte cu capul de tavan, căutând lumină. Zborul ăla în zig-zag şi total aiurea. Sunetul ăla care te face să-ţi iei câmpii. Ideea că a umblat pe toate tipurile de rahat. Ideea că nu ai linişte când vrei.
Ce poate fi mai enervant decât o muscă? Exceptând răspunsul “două muşte”.
Tags: animale, personal






