• Haiti, la 6 zile după dezastru. Dureros.
• Tot cu Haiti, o filmare la 360°
• Cenzurarea internetului
• Unele teste sunt amuzante
• În ce nu suportă femeile să te vadă îmbrăcat, cică. Nu văd problema la #1.
• Fără pantaloni, în metrou. New York.
• 2009, internetul în cifre
• Artă, doar cu o foaie A4
• Sexul, explicat cu ajutorul pixurilor (via Virgil)

Click here to view the embedded video.

a) îi dai add
b) nu-i dai add

Dacă alegi a), eşti un ciudat. :D

ps: de-aia e mai bine să ceri id-ul la început, în locul numărului de telefon.

Mulţumiri către Makavelis.

Şi bonus 2 clipuri, din aceeaşi sferă: noob boyfriend şi best husband ever. Have a lol.

Click here to view the embedded video.

“Trăsei aţa, băgai sula şi-i astupai crăpătura”. Artişti d-ăştia, mai rar.

Bă, acum, cu multimess-ul ăsta, e foarte uşor să stai cu mai multe gagici deodată.

Can’t argue with that. Păcat că nu se aplică şi în cazul blogurilor, am văzut io. Motiv pentru bloggerul bea de necaz, simte durerea adânc în suflet şi plânge cu lacrimi cristaline.

Revenind la titlu. Printre o grămadă de alte lucruri, eu nu pot înţelege ceva. Ce mama dracu e atât de interesant la bebeluşi? Ok, sunt mici, pufoşi, gingaşi, simpatici. Altceva? Chiar e nevoie de crize de genu’ “ah, DOAMNE, e superb. Ce faci mă micuţule? Să vă trăiască, doamnă. Oh, ce frumos e, uite-l ce se distrează el cu maşinuţa. Pupa-te-ar mama.” Exact, e vorba de femei, încă n-am avut ghinionu’ să dau peste bărbaţi care să fie atât de drăgăstoşi. Tanti, dacă vrei s-o faci (să te joci cu copilul în halu’ ăsta, zic), fă-o în privat. Nu pe stradă, nu în faţa mea, nu undeva unde te aud.

De curând aşteptam pe cineva în Mercur să iasă din cabina de probă. În spate tipă, în faţă piţipoancă, stânga 2 tipe, dreapta o femeie. Ce frumos, îmi zic. Voi aştepta 5-10-15 minute între 5 femele. Încep să discute. Bârfesc vreun client, vorbesc de produse de machiaj etc. În preajmă ajunge şi o tanti cu un copil în cărucior şi se apucă să-i vorbească uneia din vânzătoare. Vine altă femelă vânzătoare la copil şi începe chinu’: “vaaai, ce frumoasă eşti tu, agugugugu, mânca-te-ar mama! ia uite ce am pentru tine mă frumuşico (scoţând o bomboană din poznar). Cum te cheamă? ă?! da’ câţi anişori ai tu? ptiu, să nu te deochi, drăguţă eşti”. Bineînţeles, dialogul între o bucată de carne sub un an şi o fiinţă drăgăstoasă a fost mult mai lung şi a durat vreo 5 minute. De fapt era monolog, dacă ţipetele isterice şi râsetele copilei nu s-ar pune. Norocu’ meu a fost că persoana pe care o aşteptam a terminat mai repede şi am plecat fericit.

În primul rând, eu nu prea suport dulcegăriile. Mai ales când se exagerează în halu’ ăsta. Sunt simpatici, dar atât! Nu cred că e nevoie de scene precum cele de mai sus ca să-ţi arăţi iubirea faţă de copii. Sau numai nu o face în public. E unu’ din lucrurile care mă enervează grav, alături copiii răsfăţaţi şi de ţipetele acestora. Plus că e posibil să fie vorba şi de vreun complex de-al meu. Când eram mic, nu suportam să fiu tratat astfel. Eram ciupit, mă luau femeile de obraji, îşi arătau cu adevărat dragostea. Problema era că eu nu suportam astfel de chestii. Le dedicam un “marş, fă” (vorba lui matr3o) – prin lacrimi, bineînţeles, eu nu vorbeam urât – şi fugeam plângând.

Mă lămureşte şi pe mine cineva? Vreo fată, eventual. Ce e atât de extraordinar la un copilaş, încât să nu-ţi ajungă un zâmbet şi 2 vorbe ca să-ţi potoleşti pofta?

Pe toată strada mai era un boschetar, o altă tipă prezentabilă în spatele meu şi un nene pe la 40 de ani. Oare se gândeau că n-ar mai şti nimeni engleză, sau… ? Alcoolizate nu păreau, fumate nici atât.

Şi totuşi, atâta timp cât ar fi avut chef pe bune, np.

Ah, să nu uit. Trăiască profesorii care nu ştiu să completeze un proces verbal.

ps: e vina don’şoarei pibălz pentru postul ăsta.

pps: ca să nu mor prost, care să fie forma de plural acceptată pentru “pisi” şi “piţi”? :)

ps: cine a spus că românii pot face din căcat bici ştia ce ştia. Numai că biciul ăla poate se va rupe la un moment dat.