Browsing articles tagged with " bmw"
Nov 16, 2009

BMW xDrive Tour Craiova

Sâmbătă a avut loc acest eveniment, a durat foarte puţin, destul de slab organizat (îl putem numi mai degrabă un simplu test drive), şi de care am aflat în ultimele 2 ore în care se puteau face înscrieri. Am fost cu Gabi şi Dan, de data asta. Alte 2 persoane m-au refuzat, heh :D

Maşinile puse la dispoziţie au fost un BMW X1 cu motor de 2 litri, un 330 diesel şi un 525, tot cu motor diesel. Vedeta, BMW seria 5 GT nu putea fi testată, poate doar dacă aveai pile pe acolo. La fel şi noul BMW seria 7. Ca să fiu drăguţ, a fost clar mai bine la Piteşti.

Am condus un 525d xDrive (nu am poze de la eveniment, n-am mai luat camera) doar câţiva km, pe centura Craiovei, motiv pentru care nu pot spune multe despre maşină. Nu aveai unde testa sistemul xDrive. În cel mai bun caz, o puteai călca în linie dreaptă. Evident, motorul ăla de 200 de cai ştie să tragă, maşina este spaţioasă şi comfortabilă. Modelul pe care l-am condus fost unul cu transmisie automată. Am parcurs jumătate de traseu pe modul sport şi pot spune că e foarte fun, dacă nu este drumul aglomerat. Dacă eşti cumpătat, consumul extraurban este pe undeva pe la 5,5l, iar în oraş vorbim de aproape 9l. Preţul de bază este de aproximativ 46.000 Euro.

Personal, prefer 320d xDrive. Mi-ar sta bine şi într-un BMW seria 5 sau 7, dar mă mulţumesc şi cu un treiar.

/later edit: şi pentru că tot am fost impresionat de evenimentul de la Piteşti, acum 5 minute primii şi cd-ul cu pozele, prin poştă. Frumos, mulţumesc. :)


Tags: , , ,
Oct 28, 2009

BMW xDrive Tour

Doar ce ajunsei de la Piteşti, unde avusei plăcuta ocazie de a testa modelele BMW dotate cu sistemul xDrive, împreună cu Gabi, Vali şi Cristi. Cu siguranţă a meritat drumul, sunt foarte impresionat. Organizarea foarte bună, traseul de test bine stabilit, toată lumea întâmpinată cum se cuvine, fetele drăguţe şi mereu zâmbitoare etc. Pe scurt, ca la carte. Iar maşinile, pe merit.

Drive test-ul a constat din 2 probe: on-road şi off-road. Pentru on-road am ales BMW 320D xDrive Sedan cu transmisie manuală, pe care l-am condus pe o distanţă îndeajuns de lungă încât să-mi dau seama de ce poate şi ce nu poate maşina. Pe drum virajat eşti foarte plăcut suprins. Modelul se ţine foarte bine în curbe, iar dacă ştii să o calci, te alegi cu senzaţii pe măsura preţului (aproape 37.000 Euro, preţ de bază). Scaune foarte confortabile, portbagaj încăpător, motor de 180 de cai, consum de 5 litri în exterior (dacă mergi cuminte, evident, deşi e cam greu), totul merge la sentiment. Motto-ul plăcerea de a conduce nu e deloc deplasat. Însă recunosc, deşi la momentul de faţă sunt un fan al transmisiei manuale, mi-ar fi plăcut să încerc o semi-automată pe 320D.

În ceea ce priveşte proba de off-road, am testat toate modelele din seria X: 1, 3, 5, 6, fiecare având cutie automată. Mi-am permis să fac 2 încercări cu X6 pentru că mi-a plăcut direcţia. Din punctul meu de vedere (fără prea mare experienţă în off-road), în urma traseului pe care l-am urmat, sunt de părere că topul maşinilor ar fi următorul: X5, X6, X1, X3. Am fost foarte mulţumit de sistemele cu care au fost dotate maşinile. Încă o dată o spun, BMW e meseriaş.
Continue reading »


Tags: , ,