Trance week + chestii
Evident, un mix mai şmecher decât Covei: Ali Wilson – Pandora (Original Mix). Cei care au ascultat ASOT 443 îl ştiu, cu siguranţă.
Chestii: şi pentru că iarăşi mi s-a spus de câteva ori “băăăă, nu mai scrii pe bloooog” (exagerez oleacă, aşa, la fantezie; dar chiar mi s-a spus, serios), ţin să mă explicitez. Vine bacul şi m-am gândit ieri că e momentul să mă apuc de învăţat. Oarecum. Am avut de lucru, am avut lipsă de chef, am avut chestii mai bune de făcut.
Zic de extrem de multă vreme că vin cu un post referitor la învăţământul românesc care, sper eu, să merite băgat în seamă. Lung, argumentat, cu părerile unui licean care şi-a făcut tema de câteva ori în clasa a noua (şi mândru că totuşi, e diferit de majoritate) şi care a preferat să-şi ocupe timpul cu chestii mult mai utile. Nu, încă nu vând droguri. Dar deja îmi piere modestia. În altă ordine de idei, cât de curând o să termin şi postul respectiv. Pentru că mă scârbeşte situaţia din ce în ce mai mult. Şi urăsc ţara asta din ce în ce mai adânc.
Tot am în gând să nişez blogul. Dar cum în momentul de faţă sunt interesat de atâtea subiecte legate de online, mi-e greu să mă decid doar asupra unuia. În orice caz, va mai dura ceva.
Pupicei dulci.
Tags: blog, muzica, personal, trance week
De ce sunt un blogger de top
De-asta:

Printscreen-uri făcute la afaith, ovisebdan, Pearltrash şi Urso. Estem şi noi A-list bloggers? Estem. Tenchiu, camăghen.
Tags: blog, blogosfera
“aşa nu” x 2
1. Eu. Când mândria ta virtuală e găzduită moka de cineva, dai link. Blogul meu e găzduit de forumnet şi am uitat să-mi fac datoria. Iniţial, voiam să pun linkul în footer, dar m-am răzgândit. Am vrut să pun banner, dar n-aveam. Am vrut să menţionez altundeva, dar am uitat. Eu şi memoria. Acum am pus noul banner CraiovaForum. Thanks Eros şi scuze.
2. Alţii. Acum mii de ani, am fost contactat de craiovabasket pentru un schimb de linkuri/bannere. Am cerut ca ei să-mi pună link, eu le-am pus banner, pen’că-s de treabă. Azi am dat click, după o lungă perioadă de nedatclick şi am observat că linkul către mine a dispărut, odată cu transformarea fostului blog într-un forum. Fără să fiu anunţat.
Pentru că şi eu am greşit (deşi e vorba doar de lipsa alcoolului, care m-a făcut să-mi pierd memoria), sunt mai blând. Până mai târziu, când îmi aduc aminte de postul ăsta.
ps: în niciunul din cazuri nu se pune problema traficului. Cei care au banner aici nu îl cer numai datorită milioanelor de vizitatori unici pe oră.
Tags: blog, blogosfera, craiova
Back online
Au fost ceva probleme cu serverul, mulţumită RDS-ului (ar fi chiar de tot să nu facă şi el figuri din când în când), dar totul a revenit la normal. Şi m-am mutat pe serverul forumnet.
Ah, între timp, a început şcoala. Cică s-ar fi micşorat numărul orelor săptămânale din liceu. Wow.
Tags: blog, personal
2 ani dă bloghing
31 august 2007 e data când mi-am lansat la apă blogul personal, folosind o platformă blogspot, iar pe 14 ianuarie 2008 mi-am cumpărat domeniul. M-am apucat de blawgging nu pentru a arăta că am talent la scris poezii, nu pentru că fără părerea mea s-ar rupe prezervativele, ci pen’că aşa am avut eu chef şi am vrut să văd cum e.
Cum ar trebui să sune postul ăsta pentru unii
Tags: blog, blogosfera
a new look
Eh, sună pompos, deşi n-am modificat tema prea tare. Probabil încă îmi place. Şi m-am ţinut de cuvânt.
Pe scurt:
- am modificat câteva culori, header şi background. Încă sunt în căutarea unui pattern drăguţ
- am schimbat poziţia unor elemente
- am adăugat iconiţele RSS+twitter
- aranjat search
- modificat dimensiunile celor 2 sidebars.
- alt favicon
- câteva bug-uri rezolvate
- am curăţat o parte din cod. S-au strâns câteva chestii inutile în timpul modificărilor/adăugirilor pe care le-am făcut până acum.
Cred că asta-i tot. În orice caz, e mai ok decât înainte, având în vedere că folosesc aceeaşi temă.
Pentru păreri, bug-uri nerezolvate etc lăsaţi un comentariu.
ps: ştiu de problema din IE6 cu butonul de submit al comentariului, dar n-am rezolvat-o şi nici n-am s-o fac. Schimbaţi browserul.
Tags: blog
Vă mulţumesc
Apreciez.
Acum ceva vreme, situaţia stătea invers: IE aproximativ 50%, Firefox şi restul aflându-se pe următoarele poziţii. Asta ca fapt divers.
Save the planet, go for Firefox/Opera/Chrome. Sau măcar treceţi de la IE6 la 7. Nu suge atât de rău.
Tags: blog, firefox
update
S-au adus câteva modificări serverului, motiv pentru care s-au pierdut vreo 3 comentarii (postate cam cu o oră după backup). Scuze.
Tema nu este în întregime cea modificată/tradusă, dar am reuşit să repar problema cu linkurile autorilor de comentarii. Nu am timp să termin acum, pentru că îmi pică ochii în gură. Dar dacă sesizaţi ceva anormal, please let me know. Mulţumesc.
PS: cum dracu se pot scoate gravatarele (momentan dezactivate) din widgetul standard de recent comments?
Tags: blog
Am importat posturile vechi
Am importat şi vechile posturi şi comentarii de pe blogspot. A luat cam mult importarea, mă aşteptam să meargă ceva mai bine.
În altă ordine de idei, din cele 500+ de posturi importate, nu conţine nici unul taguri. Iar timp pentru adăugat n-am, motiv pentru care majoritatea vor rămâne fără.
Tags: blog, blogspot, wordpress
Cum să afişezi data în limba română
Cu acest plugin. Şi ai zilele săptămânii şi lunile în limba română.
Doar ce dădui peste el, este numai bun, dacă n-ai chef să înlocuieşti lunile din locale.php. Eu îl folosesc.
later edit: “buba” cu september 22nd e din tema mea. o rezolv când am timp.
Tags: blog, plugins, wordpress





